Skip to main content

O tragedie de neînchipuit a lovit o familie din Ialomița, România. Un copil în vârstă de 5 ani a murit, iar alți doi, frați, sunt internați în stare gravă la spitalul orășenesc Țăndărei.

Evenimentul tragic a avut loc în seara zilei de 21 decembrie, când poliția orașului  a fost alertată de cadrele medicale cu privire la internarea a doi minori, unul de 5 ani și celălalt de 1 an și 11 luni, care prezentau simptome de intoxicație.

Din păcate, minora de 5 ani a decedat, iar fratele său mai mic, în vârstă de 1 an și 11 luni, se află într-o stare gravă la spitalul orășenesc Țăndărei. În cadrul investigațiilor ulterioare, s-a descoperit că o altă minoră de 10 ani, verișoara celor doi copii, a fost transportată la o unitate spitalicească din Slobozia, prezentând simptome asemănătoare.

Poliția a demarat o anchetă complexă sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și rele tratamente aplicate minorilor.

Potrivit declarațiilor  medicului primar pediatru, toxicolog şi șef al Secției de Toxicologie de la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală, tragedia a fost provocată de o substanță denumită diazinol, achiziționată de la o farmacie veterinară,  substanța a fost utilizată de bunica copiilor pentru spălarea acestora.

Cazul a fost complicat de confuzia inițială între diazinol și tomoxan, iar expunerea cutanată la această substanță a avut consecințe devastatoare pentru cei trei copii. Conform medicului, diazinol este un insecticid, utilizat în mod normal pentru deparazitarea animalelor.

Dr. Niţescu a explicat că absorția rapidă a substanței prin piele a dus la inhibarea unei enzime esențiale pentru funcționarea normală a organelor, provocând insuficiență multiplă de organe și sisteme la unul dintre copii, cu șanse minime de supraviețuire. Cealaltă victimă, în vârstă de 10 ani, se află într-o stare stabilă, dar este supusă unui tratament intensiv.

Transmite observatorul.md

Leave a Reply