Președintele partidului politic “ȘANSĂ”, Alexei Lungu, a fost ales viceprimar al Orheiului. Candidatura propusă de primarul Pavel Verejanu a fost susținută în cadrul ședinței Consiliului…
Pe 11 septembrie 2023 ora 10:00 pe stadionul Clubului Sportiv „Dinamo” de pe strada A.Sciusev nr.106 A din municipiul Chișinău, Inspectoratul General pentru Situații de…
Părțile au discutat despre avantajele integrării eurasiatice pentru Moldova. "UEE este o uniune pur economică. Participarea în această organizație nu implică renunțarea la o parte…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate, Direcției urmărire penală a INI, sub conducerea procurorilor PCCOCS anunță reținerea a doi bărbați bănuiți de șantajarea unui taximetrist, de…
Datorită OrheiLand, mii de copii din toată țara își vor aminti mult timp începutul noului an școlar. Vorbim despre cei care au sărbătorit Ziua Cunoștințelor…
Un conațional ar fi obținut legal permisul de conducere, însă la trecerea frontierei de stat a fost informat că documentul conține indici vădiți de falsificare.…
Apel disperat al unui pedagog din Chișinău, care cheamă atât societatea cât și instituțiile statului să învețe să respecte profesorii. Vorbim de Natalia Bzovaia, care…
“Noi nu-i vom permite actualei guvernări să încalce dreptul cetățenilor la o viață decentă”, i-a asigurat pe locuitorii orașului Bălți, Marina Tauber, în cadrul întâlnirilor…