Skip to main content


Un automobil și un telefon mobil, ambele folosite în organizarea migrației ilegale, au fost ridicate în cadrul unor percheziții domiciliare, efectuate în raionul Comrat. Polițiștii de frontieră, în coordonare cu Procuratura raionului Taraclia, au descins la domiciliul unui conațional care ar fi facilitat trecerea frontierei de stat, cu scop de migrare ilegală, pentru cetățeni ucraineni, ne informează alerta.md.

Din dosarul penal, pornit în luna august 2023, au fost inițiate acțiuni speciale de investigații și urmărire penală după ce în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Vulcănești au fost depistați doi bărbați ucraineni, ajunși fraudulos în Republica Moldova. Aceștia ar fi achitat peste 7 000 USD pentru trecerea ilegală a frontierei moldo-ucrainene și, ulterior să le fie asigurată deplasarea într-o țară din spațiul Schengen.

Ca urmare a măsurilor realizate în cadrul cauzei penale, polițiștii de frontieră au stabilit că un cetățean moldovean este implicat la comiterea acestei infracțiuni. De la domiciliul acestuia au fost ridicate automobilul, care era utilizat în transportarea emigranților, dar și un telefon mobil, folosit la comiterea infracțiuni.

În fapt, cercetările continuă în vederea elucidării circumstanțelor și depistării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale. În derularea cauzei penale, bănuitul beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală a Republicii Moldova, precum și de prezumția nevinovăției.

Leave a Reply