Skip to main content


Angajații Poliției de Frontieră au înregistrat opt cazuri de fraudă documentară la trecerea frontierei de stat. O carte de identitate, două asigurări auto și cinci permise de conducere, acte falsificate ce vor constitui subiectul cercetărilor penale, ne informează alerta.md.

În punctul de trecere a frontierei Leușeni, cetățeanul Republicii Moldova de 24 de ani deținea pe numele său o carte de identitate românească, cu semne rezonabile de falsificare. La audieri, conaționalul a recunoscut că documentul a fost cumpărat, contra sumei de 300 EUR.

În punctul de trecere a frontierei Sculeni, asupra a doi cetățeni ai Ucrainei au fost depistate permise de conducere ucrainene, care prezentau semne clare de falsificare. În declarații, străinii au menționat că actele au fost cumpărate, unul ar fi oferit 150 USD, iar al doilea cetățean – 300 USD.

În punctul de trecere a frontierei Costești, șoferul și pasagerul unui mijloc de transport au prezentat permise de conducere falsificate. Ambii sunt cetățeni ai Republicii Moldova. La audieri, șoferul a declarat că pe căi legale și-ar fi obținut permisul în Polonia, iar pasagerul ar fi oferit 15 000 grivni pentru studii și perfectarea permisului de conducere ucrainean.

În punctul de trecere a frontierei Aeroportul Internațional Chișinău, conform analizei de risc, un conațional – pasager al cursei „Brussels-Chișinău” a fost supus controlului de nivelul II. În rezultat, asupra acestuia a fost depistat permisul de conducere moldovenesc, cu indici de falsificare.

În punctul de trecere a frontierei Vulcănești, alți doi conaționali au prezentat asigurări auto Cartea Verde falsificate. Într-un caz, șoferul unui camion înmatriculat în România a declarat că pachetul cu documente îl primise de la angajator, neverificând autenticitatea documentelor. Al doilea șofer a precizat că își cumpărase legal asigurarea auto în Turcia, achitând 17.000 lire turcești, și era sigur de veridicitatea acesteia.

Cercetările pe fapte continuă, iar documentele falsificate au fost ridicate și transmise spre expertiză.

Leave a Reply