În parcul „Vasile Stroescu” din dealul Sorocii au fost instalate două foișoare, în cadrul Proiectului „Dezvoltarea capacităților IP CDLR mun. Soroca în gestionarea proiectelor de infrastructură locală”, care s-a finalizat.
La eveniment au praticipat primarul municipiului Soroca, Lilia Pilipețchi, finanțatorii și reprezentanți ai Centrului de Dezvoltare Locală și Regională. Vă reamintim că, proiectul în sumă de 400.000 de lei este finanțat de Solidarity Fund PL în Moldova, din cadrul Fondului de Granturi mici pentru orașe poli de creștere.
Locuitorii din cartier s-au arătat încântați de frumusețea parcului, iar alții sunt mai sceptici când vine vorba despre păstrarea acestui patrimoniu public.
Liviu RĂILEANU, locuitor al Planului Nou: Sunt de lăudat autoritățile care, în sfârșit, ne-au onorat și pe noi cu atenția, fiindcă mulți ani au fost doar vorbe, nu și fapte. Personal îmi place că parcul este bine aerisit, larg, unde se pot odihni oamenii de toate vârstele. Sincer vorbind, acum mă frământă un gând – dar, oare, vom putea noi păstra această frumusețe sau vom distruge ceea ce s-a făcut cu atâta cheltuială?S
Grigore PARASCHIV, pensionar: Este foarte frumos în parcul nostru. Mulțumesc autorităților pentru acest cadou extraordinar. Pentru noi, cei de vârsta a treia, este o bună oportunitate de a ne întâlni și de ajuca dame sau, pur și simplu, de a discuta. Acum parcul este mai puțin „populat”, dar la primăvară acesta se va umple de oameni. Sănătate și pace ne mai trebuie!
Foto: Serviciul de presă al primăriei Soroca
Transmite observatorul.md.