Nordgaz Furnizare SRL este gata să furnizeze consumatorilor casnici din UTA Găgăuzia, Taraclia și Orhei, gaz la un preț accesibil, promis oamenilor din aceste regiuni de către politicianul și omul de afaceri Ilan Șor. Ba mai mult, contractul cu Republica turcă a fost semnat, iar gazul este rezervat și se află în depozite, anunță compania într-un comunicat de presă.
„Specialiștii companiei au efectuat lucrări în mai multe etape, rezultatul căruia a fost semnarea contractului de livrare a gazelor naturale cu Republica Turcia. Resursele achiziționate sunt depozitate în prezent în depozitele subterane ale SA Ukrtransgaz (Ucraina). Deja acum, avem un contract anual de furnizare a gazelor naturale la un preț mai mic decât cel reglementat”, se arată în comunicatul emis.
Cu toate acestea, Nordgaz precizează nu are posibilitatea de livra acest gaz consumatorilor finali. Compania susține că are temei să creadă că motivul pentru aceasta este că în planurile conducerii Republicii Moldova nu sunt incluse interesele locuitorilor din Găgăuzia, Orhei și Taraclia.
„Consumatorii pot, din punct de vedere legal, să-și schimbe furnizorul de gaze după bunul plac. Pentru asta este prevăzută o plată unică. Adică, dacă plata se face la timp, orice consumator are dreptul de a schimba furnizorul. Mulți locuitori din Găgăuzia, Orhei și Taraclia au scris deja cereri, iar numărul acestora este în continuă creștere. Avem toate aceste documente la îndemână și le putem prezenta”, mai precizează compania.
Potrivit Nordgaz, procesul este semnificativ complicat de compania Gagauz-Gaz SRL, invocând dificultăți birocratice și lipsa documentelor necesare, deși o problemă în acest sens nu există – toate actele sunt în regulă.
„Confirmând seriozitatea intențiilor noastre, pe lângă biroul din Comrat, vom deschide o filială și la Chișinău, până la sfârșitul anului, iar apoi intenționăm să realizăm o campanie activă de organizare a furnizării de gaze către diferite regiuni ale Republicii Moldova. Suntem pregătiți pentru orice verificare, compania noastră este cât se poate de deschisă, toate procesele noastre sunt transparente”, mai precizează Nordgaz.
Totodată, Nordgaz menționează că este preocupată de asigurarea aprovizionării cu gazea consumatorilor casnici, indiferent de acțiunile persoanelor terțe.