Candidatul independent Arina Corșicova, scoasă ilegal din cursa electorală, împreună cu Victoria Șapa și Marina Tauber, care au trecut anterior prin aceeași situație, nu renunță și intenționează să lupte în continuare pentru Bălți, în ciuda deciziei Curții de Apel Bălți, care a respins recursul avocatului Arinei Corșicova privind restabilirea acesteia în calitate de candidat la funcția de primar.
„Asta nu înseamnă sfârșitul. Ne-am adresat la Curtea Supremă de Justiție. Așteptăm un proces echitabil în acest caz. Mergem înainte și nu renunțăm. Cred că totul ne va reuși”, a spus Arina Corșicova în timpul unei transmisiuni în direct pe rețelele de socializare.
Victoria Șapa, care a fost, de asemenea, exclusă ilegal din cursa electorală, și-a exprimat speranța pentru un proces echitabil la Curtea Supremă de Justiție.
„Permiteți-mi să vă reamintesc că acesta este deja al treilea episod, inclusiv cazul meu, când un membru al echipei noastre a fost eliminat ilegal din cursă. Îl scot din motive amuzante. Dacă analizezi toate acestea, atunci nu pot fi observate decât prostii aici. Autoritățile exclud singurii oameni din țară care fac cu adevărat orașele să se dezvolte. Dar mergem mai departe și credem că dreptatea va învinge. Arina Corșicova va deveni primarul municipiului Bălți, iar eu, Victoria Șapa și Marina Tauber vom ocpua funcțiile de viceprimari. Și, în sfârșit, ne vom apuca de lucru”, a subliniat fostul candidat la funcția de primar al municipiului Bălți din partea Partidului „Șansă”.
Marina Tauber, care a trecut printr-o situație similară în urmă cu doi ani și chiar la începutul acestei campanii electorale, a subliniat că de data aceasta totul va fi diferit. Echipa sa este foarte bine pregătită pentru toate scenariile posibile.
„Ceea ce se întâmplă la Bălți nu este politică, este principiul nostru, este respectul nostru pentru oameni. Încercăm să facem tot posibilul pentru a fi aproape de locuitorii din Bălți. Am spus de multe ori că scopul nostru nu este să ocupăm o funcție, ci să începem să lucrăm în beneficiul oamenilor”, a subliniat Tauber.
Ea s-a adresat completului de judecători, subliniind că toți acei slujitori ai Femidei, care au comis fărădelegi, vor trebui să răspundă personal conform prevederilor legale și morale.
„Să le fie rușine judecătorilor care au făcut asta din nou. Dumneavoastră pursisimplu ați aruncat cu noroi în deciziile persoanelor dragi vouă. Când majoritatea covârșitoare a alegătorilor susțin oamenii din echipa lui Ilan Șor, Dumneavoastră îi scoateți din cursă. Vom lupta cu această fărădelege, vom lupta pentru locuitorii din Bălți. Condamnăm ceea ce au făcut judecătorii. Ei au demonstrat încă o dată că pentru ei alegerea oamenilor nu înseamnă nimic. Judecătorii trebuie să știe că fiecare dintre ei va fi responsabil personal – nu Republica Moldova, nu populația Moldovei, ci bandiții care au furat voturile și alegerile, au furat victoria cetățenilor Republicii Moldova”, a subliniat Marina Tauber.
Politicianul a remarcat în mod special că, în ciuda obstacolelor create de regimul incompetent și criminal Sandu-PAS, întreaga echipă, susținută de Ilan Șor, va rămâne aproape de bălțeni și va face tot posibilul pentru a îmbunătăți situația în Bălți, iar viața oamenilor să se schimbe.
„Vă vom sprijini, vă promitem! Transmitem promisiunile liderului nostru Ilan Șor că situația de acum doi ani nu se va repeta. Începând din decembrie, punem la dispoziția pensionarilor din Bălți gaz la un preț de doar 10 lei. Există o serie de obstacole, dar luăm măsuri pentru a le depăși. Logica Maiei Sandu este aceasta: vrea să cumpărați gaz la un preț de 18 lei, nu de 10 lei. O să bage în buzunar 8 lei. De aceea, ei se opun în toate modurile posibile. Noi am dezvoltat multe astfel de inițiative sociale. Vom fi alături și vom avea grijă de Dumneavoastră ”, a spus ea.
Marina Tauber a subliniat că lupta de la Bălți nu s-a încheiat. Dar acum, toți așteaptă ce decizie va fi luată de Curtea Supremă de Justiție.
„Așteptăm cu nerăbdare ședința și împreună vă vom informa atât despre progresul ei, cât și despre rezultatele acesteia. Cred că, la un moment dat, adevărul și dreptatea vor prevala. Și sunt oameni care vor lua decizii competente și corecte”, a spus politicianul.
Ea a subliniat că după terminarea proceselor de judecată vor fi făcute publice foarte multe informații despre cei care astăzi încalcă legea cu nerușinare.