Skip to main content


Surpriză plăcută pentru fanii rock-ului românesc. Trupa Phoenix revine în Repubica Moldova cu un concert incendiar. Legendara formație din România, condusă de Nicu Covaci, va evolua în cadrul celei de a doua ediții a Festivalului Chitarelor, organizat în memoria regretatului folkist Iurie Sadovnic Orheianu. Evenimentul va avea loc în perioada 4-5 august, în satul Lopatna, raionul Orhei, iar intrarea este liberă, anunță organizatorii, noteaza ziua.md

Alături de Nicu Covaci și Phoenix, la Festival va veni și o altă trupă folk din România, care a făcut istorie. Este vorba despre Semnal M, care, de asemenea, și-a confirmat prezența.

Suprizele muzicale nu se încheie aici. Pe scena mare de la Lopatna vor mai evolua și mai multe trupe rock atohtone, precum și folkiști cunoscuți, care vor susține recitaluri solo. Printre ei se numără Cuibul, Gândul Mâței, Condorii Negri, Lacrima, formația „Fulger” și mulți alții, notează Consiliul Raional Orhei, organizatorul acțiunii.

În program, pe lângă concertul propriu-zis, sunt incluse și alte acțiuni cultural-distractive. În noaptea dinspre vineri spre sâmbătă, doritorii vor putea petrece în corturi, într-un camping special amenajat, iar seara, după concertul din 4 august, pe malul Nistrului va fi aprins un foc de tabără, unde sunt invitați toți cei care iubesc chitara, deoarece va fi amenajată și o scenă mică pe care va instalat „microfonul liber”, adică oricine dorește și știe să mânuiască chitara, va avea acces liber.

Festivalul Chitarelor este organizat în memoria vestitului folkist basarabean Iurie Sadovnic Orheianu și se află în acest an la cea de a doua ediție. Locul desfășurării evenietului nu este ales întâmplător – zona de pe malul Nistrului, care se află în raza satului Lopatna, se află exact pe malul opus al satului Jura, aflat în prezent în regiunea transnistreană, locul de baștină al maestrului.

Leave a Reply