De doi ani de zile, în țară avem parte de un Consiliu Superior al Magistraturii (CSM) nelucrativ, membrilor cărora li s-a spus, de către cei aflați la Guvernare, să lucreze în asemenea mod, iar pentru asta vor primi susținere politică necesară. Declarația aparține juristului și conferențiarului universitar, Iurie Mărgineanu. În cadrul emisiunii PULS de la Orizont TV, Mărgineanu a declarat, că puterea judecătorească a fost uzurpată în Republica Moldova, statul care ar continua să fie capturat.
IURIE MĂRGINEANU, conferențiar universitar: „S-a început de la CSM. Doi ani de zile un CSM nelucrativ, cu mandatele expirate și li s-a spus să lucreze că așa va fi și noi o să vă susținem politic. Politic au fost susținuți pe toate căile. Implicarea unor structuri din afara țării, dar asta afectează direct independența Republicii Moldova – vine cineva din afară și ne face calificarea și pune examen la un judecător care a lucrat o viață întreagă, de la Curtea Supremă de Justiție, care pentru noi erau idealuri în domeniul dreptului și când colo se primește că, această putere a avut lista persoanelor care trebuie să treacă prin acest filtru extern, cu o lege specială”.
În context, acesta a propus un exercițiu de imaginație către cei aflați în studio și anume unul de viceversa, atunci când judecătorii s-ar grămădi la Adunarea Generală și ar chema niște specialiști din alte țări, pentru a le face un examen la toată clasa politică, inclusiv la cei din executiv și parlament, iar totul s-ar finaliza cu demisia acestora.
IURIE MĂRGINEANU, conferențiar universitar: „Sau președintele CSJ, președintele CSM, iese de la tribuna centrală și spune că ”decretele Președintelui țării sunt ilegale. Nu le executați”. Ce se întâmplă în țara asta? Noi vrem să facem un haos în sistemul dreptului?”.
Amintim că, 21 candidați la funcția de membru al CSM și al CSP, care nu au trecut evaluarea Comisiei Pre-Vetting, vor fi reevaluați, conform deciziilor completului de judecată special al CSJ. Premierul a calificat decizia drept o rezistență a sistemului la reforma justiției, inițiată de guvernare, și a dat asigurări că toți cei care au luat decizia vor fi trași la răspundere.
Iar președintele Comisiei juridice, numiri și imunități , Olesea Stamate a declarat că deciziile recente ale CSJ, prin care încearcă să anuleze toate hotărârile comisiei Pre-vetting, demonstrează clar că unii judecători nu vor vetting. În reacție, Curtea Supremă de Justiției a menționat că au existat mai multe încălcări care au dus la anularea deciziei Comisiei de Pre-Vetting.
Printre ecestea se numără interpretarea eronată a normelor de drept material care reglementează evaluarea, în special a conceptelor juridice nedefinite, care formează baza legală a emiterii deciziilor Comisiei de evaluare; stabilirea greșită a faptelor şi aprecierea lor neobiectivă; tratament inegal pentru faptele similare; ingerință în drepturile judecătorilor, procurorilor, şi altor candidați contrare principiului proporționalității. Curtea Supremă de Justiție a recomandat politicului, guvernării, grupurilor de interese, mass-mediei şi oricărei persoane să se abțină de la etichetări umilitoare, linșaj public şi justiție televizată.