Transportatorii moldoveni se adună deja în Piața Marii Adunări Naționale pentru a protesta. Aproximativ 300 de șoferi, cu microbuze și autocare, vor manifesta, fiind nemulțumiți de intenția Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de „promovare a unor reglementări contrare legislației și bunelor practici europene în domeniul transporturilor rutiere” scrie ziua.md
Manifestația, organizată de Asociația Patronală a Operatorilor de Transport va avea loc începând cu ora 11:00. Se menționează că cele „300 unități de transport” vor părăsi centrul capitalei la ora 12:30.
„Numărul preconizat al participanților – în jur de trei sute de participanți (majoritatea vor fi șoferi de autobuze aflați la volan)”, se arată într-o declarație a Asociației.
Transportatorii afirmă că din propunerea de hotărâre privind modificarea legislației în domeniul transportului rutier, adoptată pe 8 noiembrie de către Guvern, au fost eliminate unele prevederi și au fost adăugate altele care încalcă normele legislative europene. Aceștia solicită Executivului să retragă imediat acest proiect, să-l reevalueze și să impună Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale să respecte cu strictețe principiile legislative europene.