Un martor ocular a transmis redacției Orizont TV o înregistrare video de la locul accidentului în apropierea aeroportului din Chișinău, unde un motociclist și pasagerul său au murit în urma coliziunii dintre o mașină de poliție și o motocicletă, ne informează tv6.md.
Imaginile surprinse arată o motocicletă în flăcări și consecințele unui accident teribil. Un martor ocular crede că ofițerii de poliție sunt vinovați.
Amintim, un accident grav a avut loc în apropierea Aeroportului Chișinău. O motocicletă a fost cuprinsă de flăcări, după ce s-a lovit frontal cu o mașină de poliție.
Conducătorul motocicletei și pasagerul său au decedat pe loc, în urma accidentului cu implicarea mașinii de patrulare, care aparține Inspectoratului Național de Securitate Publică, lângă Aeroport.
Polițistul Inspectoratului Național de Securitate Publică, de la volanul mașinii implicate în accidentul de lângă Aeroport, soldat cu decesul unui motociclist și al pasagerului acestuia, a fost reținut pentru 72 de ore.
Cele două persoane de pe motocicletă, care au decedat în urma accidentului cumplit de lângă Aeroport, s-au dovedit a fi un bărbat și o femeie. Rudele și prietenii au început să posteze mesaje de condoleanțe în memoria acestora.