Skip to main content


Echipa lui Ilan Șor a finalizat un alt proiect de anvergură – în doar câteva luni, a fost renovat parcul din Orhei, care este acum de nerecunoscut. Lucrările au fost efectuate zi și noapte, astfel încât locuitorii municipiului să poată face primele plimbări plăcute, cât mai curând posibil, indiferent de anotimp.

Proiectul a fost inițiat și susținut de către onorabilul primar al municipiului Orhei, Ilan Șor. În stilul său obișnuit, politicianul și omul de afaceri a insistat ca lucrările să fie efectuate la cele mai înalte standarde de calitate.

Pe un teritoriu de aproximativ 7 hectare, au fost amenajate alei noi, au fost reparate trotuare cu o lungime totală de 2,5 kilometri și au fost instalate peste 70 de bănci, ceea ce a îmbunătățit semnificativ aspectul parcului.

La proiectarea noii zone de recreere, echipa lui Ilan Șor a ținut cont de nevoile persoanelor în vârstă și cu dizabilități. Au fost instalate rampe cu balustrade, pentru ca ei să se poată deplasa mai ușor, fără obstacole .

Situat lângă OrheiLand, parcul a fost conceput, de asemenea, ca un loc de recreere și agrement. Aici au fost amenajate două spații de joacă pentru copii și două terenuri de sport cu o suprafață totală de 720 de metri pătrați. Acum, locuitorii Orheiului au o altă oportunitate de a petrece calitativ timpul cu familiile lor.

Iar pentru siguranța oamenilor pe timp de seară, au fost instalate 90 de lămpi stradale moderne, care vor  ilumina întreaga zonă.

Pentru bicicliști, au fost create piste de 750 de metri lungime, cu o suprafață totală de 2.300 de metri pătrați.

De asemenea, a fost creată o zonă specială pentru tinerii căsătoriți, care vor putea veni aici și să facă fotografii frumoase de nuntă, iar pe lacul din grădină vor înota lebede.

Cireașa de pe tort este o fântână pietonală cu o suprafață de peste 70 de metri pătrați, cu 12 arcuri decorative cu iluminare. Aceasta va deveni punctul de atracție principal al parcului.

Echipa lui Ilan Șor, care și-a asumat procesul de reconstrucție a parcului, de asemenea, a construit căile de acces și o parcare.

Primarul municipiului Orhei, Tatiana Cociu, a menționat că au fost depuse multe eforturi pentru a finaliza lucrările într-un timp atât de scurt.

„Acesta este un proiect foarte important pentru noi, echipa lui Ilan Șor. Muncitorii au lucrat chiar și noaptea, pentru a finaliza lucrările la timp. Renovarea parcului din oraș a fost o promisiune făcută mai demult. Am făcut aceasta pentru ca locuitorii noștri să aibă un nou punct de atracție unde să vină cu familiile și copiii lor”, a declarat primarul.

 

Parcul din Orhei va fi inaugurat pe 14 februarie, de Ziua îndrăgostiților. Cu ocazia deschiderii, echipa lui Ilan Șor a pregătit un spectacol grandios, cu multe surprize și premii pentru vizitatori.

Leave a Reply