În vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale asumate, întreprinderea “NORDGAZ FURNIZARE” SRL s-a adresat oficial către operatorii rețelelor de distribuție a gazelor naturale, care activează pe teritoriul Republicii Moldova și sunt filiale ale întreprinderii AO “Moldovagaz”. În special, au fost expediate cereri de încheiere a contractelor de furnizare a serviciilor de distribuție a gazelor naturale și au fost puse la dispoziție proiectele de contracte relevante.
Încheierea unui acord cu un operator de rețea de distribuție a gazelor naturale este o condiție prealabilă pentru începerea furnizării de gaze naturale către consumatorii deserviți de acest operator.
Îndeplinirea acestei condiții este parte integrantă a procesului de îndeplinire a Contractului semnat cu compania turcească pentru furnizarea de gaze naturale în Republica Moldova începând cu data de 31.10.2023.
”Primul contract cu unul dintre operatorii de rețele de distribuție a fost semnat deja pe 8 noiembrie 2023″, a declarat directorul “NORDGAZ FURNIZARE” SRL, dl Alexandr Grosu.
Așa cum a fost anunțat inițial, prețul gazelor naturale pentru grupurile vulnerabile ale populației și instituțiile sociale din UTA Găgăuzia va fi de 10 lei pe m³, inclusiv TVA.
Cu atât mai mult, “NORDGAZ FURNIZARE” SRL este gata să furnizeze gaze naturale oricărui consumator comercial interesat, care este conectat la rețelele de presiune înaltă și medie de pe teritoriul Republicii Moldova, la prețul de piață, care în prezent este de 10,5 lei pe m³ (fără TVA) (Lista de prețuri).
Pentru a asigura aprovizionarea cu gaze naturale a consumatorilor din Republica Moldova, “NORDGAZ FURNIZARE” SRL a încheiat contracte cu trei vânzători (traderi) europeni.
Conform legislației în vigoare în Republica Moldova și a reglementărilor ANRE, orice consumator are dreptul de a schimba furnizorul de gaze naturale, pentru care trebuie să trimită furnizorului actual o cerere de reziliere a contractului de furnizare și o cerere de încheiere a unui contract cu un nou furnizor. În cazul transferului unui consumator de gaze naturale de la un furnizor la altul, noul contract de furnizare intră în vigoare în termen de cel mult 20 de zile.
În plus, atragem atenția asupra faptului că legislația în vigoare nu stabilește nicio limită de timp în ceea ce privește posibilitatea de a reveni la furnizorul inițial.
În caz de necesitate, oricare dintre clienții “NORDGAZ FURNIZARE” SRL va putea să se întoarcă în orice moment la “Moldovagaz” S.A. sau la un alt furnizor la alegere.
“Pentru a dezvolta concurența pe piața de gaze din Moldova, solicităm “Moldovagaz” SA să faciliteze accesul furnizorilor privați de gaze și să reducă cât mai mult posibil perioada de derulare a procedurii de transfer a unui consumator de gaze la un nou furnizor”, a adăugat Alexandr Grosu.
Reamintim că, la data 31 octombrie 2023, “NORDGAZ FURNIZARE” SRL a încheiat un contract de furnizare de gaze naturale cu compania turcă ZEN SOLAR ENERJİ SANAYI TİCARET LIMITED ȘIRKETİ.
Achiziția de resurse în cadrul acestui contract se va realiza din depozitele europene de gaze, acordând prioritate nevoilor consumatorilor din UTA Găgăuzia.