Modificarea Codului Electoral, interzicerea pentru membrii partidului „ȘOR”, recent declarat neconstituțional, să participe la alegeri și permiterea ca Președinții de Raion să fie aleși nu doar din rândul consilierilor sunt doar unele modificări întreprinse de cei de la Guvernare în prag de alegeri locale. În contextul acestor evenimente, fostul vice—președinte al Comisiei Electorale Centrale, Ștefan Urâtu declară că nu era nicio urgență în a implementa aceste modificări.
Fostul vice-președinte al CEC declară că adoptând aceste modificări cu doar trei luni înainte de un scrutin al alegerilor se încalcă unii termeni legali, impuși inclusiv de Comisia de la Veneția.
ȘTEFAN URÂTU, fost vice-președinte CEC: „Și Comisia de la Veneția înainte punea termenul de un an pentru astfel de modificări. Acum se impun nu mai puțin de șase luni. Dar când se fac modificări la trei luni până la alegeri, este evident că asta este o încălcare”.
Declarațiile și criticile expertului nu au fost comentate de către reprezentanții guvernării.
Amintim că o serie de modificări în procesul electoral au fost ori sunt în proces de adoptare în ultima perioadă, cu doar trei luni înainte de scrutin general local.
Potrivit noilor prevederi ale Codului Electoral, termenul înregistrării domiciliului sau reședinței temporare nu poate fi mai mic de trei luni, până la data primului tur de scrutin.
Totodată, s-a extins lista de acte în baza cărora se poate vota astfel că cetățenii o vor putea face și cu pașaportul.
Printr-un alt proiect de lege, votat deja în primă lectură, se propune să se interzică membrilor partidului „ȘOR” să participe la alegeri.
Un alt proiect, votat de Guvern, ar permite ca la funcția de conducere a unității administrativ-teritoriale de nivelul II, adică a Consiliilor Raionale să poată candida orice persoană din rândul tuturor cetățenilor și nu doar exclusiv din membrii consiliului, facilitând astfel alegerea unui președinte de raion fără mandat de consilier, care nu participă la adoptarea deciziilor.