Epopeea legată de „evacuarea” Spitalului „Toma Ciorbă” din centrul Capitalei este pe cale să se încheie. Guvernul nu a cedat în fața presiunilor medicilor și societății civile și a votat în favoarea comasării instituției medicale cu Spitalul de Dermatologie și Maladii Comunicabile, aflat pe strada Costiujeni, din orașul Codru.
Proiectul de hotărâre a fost inclus pe ordinea de zi a executivului și a fost votat de cabinetul de miniștri. În nota informativă se menționează că clădirea spitalului „Toma Ciorbă” este veche și necesită renovări, pe când Spitalul Dermatologie își desfășoară activitatea într-un edificiu care poate fi ajustat la standardele actuale de prestare a serviciilor medicale acordate de ambele instituții.
„Vreau să asigur, încă o dată, că personalul angajat se va regăsi absolut tot în noua structură a instituției nou create. Aceasta este unica posibilitate de a gestiona corect noua instituție fondată pentru ca cel mai important, pacientul să poată să utilizeze servicii de înaltă calitate și nu așa cum sunt la momentul de față”, a declarat ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, la ședința Guvernului.
Decizia a fost luată în pofida protestelor medicilor de la cele două instituții medicale, care și-au exprimat dezacordul față de comasarea spitalelor, invocând mai multe argumente de ordin medical. unul din ele se referă la faptul că un spital de boli infecțioase nu poate activa în aceeași clădire în care sunt tratați pacienții cu deficiențe imunitare, deoarece ar fi expuși riscurilor de infectare cu boli ușor transmisibile.
Pe de altă parte, mai multe voci afirmă că inițiativa n-ar avea nicio legătură cu interesele medicilor și pacienților și nici cu reforma în domeniul sănătății, ci totul s-ar rezuma la interesul de a intra în posesia clădirilor și terenului Spitalului „Toma Ciorbă”, care se află chiar în centrul Chișinăului.
Transmite ziua.md