În luna octombrie, Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST) a întreprins vizite de specialitate pentru evaluarea riscului la toate cele 10 stații de depozitare a gazelor petroliere lichefiate (GPL) din țară: Vatra (Chișinău), 2 în Comrat, Bălți, Zagarancea (Ungheni), Târnova (Dondușeni), Socoleni (Anenii Noi), Gura Camencii (Florești), Strășeni, Vălcineț (Ocnița).
Inspectorii au verificat modul de respectare a normelor și regulilor de depozitare a GPL.
Menționăm că la două din cele zece stații de depozitare a GPL (Ocnița și Strășeni) nu se stochează gaze, acestea și-au sistat activitatea.
În rezultatul analizei, au fost depistate mai multe neconformități care necesită a fi înlăturate în regim planic conform obligațiunilor stabilite prin lege ale operatorilor care exploatează respectivele obiecte industriale periculoase.
Printre carențele constatate în timpul controalelor, s-au identificat deficiențe de ordin tehnic, și anume: expirarea termenelor ordinare de verificare/deservire tehnică, și administrativ: expirarea termenelor de instruire a personalului și neacoperirea deplină cu resurse umane, inclusiv nerespectarea graficelor de antrenamente și simulări ale eventualelor situații de avarie.
În acest sens, INST a venit cu recomandări și avertismente scrise pentru înlăturarea neregulilor constatate în termene cât mai restrânse, astfel încât obiectivele industriale să fie exploatate în maximă siguranță.
Controalele de specialitate a inspectorilor de la INST vor continua și pe parcursul lunilor noiembrie-decembrie, la stațiile de alimentare cu GPL, precum și la stații mulți carburant care au în componența lor, inclusiv recipiente sub presiune cu gaze petroliere lichefiate.