În Grădina publică „Orhei”, inaugurată recent după ce a fost reconstruită din temelii de echipa lui Ilan Șor, se desfășoară deja din plin evenimente festive. Concertul de Ziua Internațională a Femeii a demonstrat că organizarea evenimentelor publice la Orhei a atins un nou nivel, datorită proiectării reușite și nuanțelor de care s-a ținut cont la reabilitarea parcului, astfel încât acesta să devină cel mai potrivit loc pentru diverse evenimente.
Localnicii și oaspeții orașului au rămas fascinați de locația în care s-a desfășurat concertul din 8 martie. Amplasarea reușită a scenei a oferit vizibilitate din toate zonele parcului, așa că toți doritorii au putut admira în mod confortabil concertul organizat de echipa lui Ilan Șor.
„Suntem foarte recunoscători primarului de onoare Ilan Șor că nu contenește să ne surprindă. Avem acum un loc nemaipomenit în acest oraș, perfect pentru a petrece timpul frumos, atât de sărbători, cât și în zile obișnuite”, și-a împărtășit impresiile o femeie care a venit la concertul din Grădina publică „Orhei”.
„Aici este o acustică foarte bună, iar designul parcului este formidabil. Nici nu găsesc cuvinte potrivite ca să îmi exprim recunoștința pentru această locație pe care ne-a oferit-o în dar Ilan Șor. E pur și simplu fantastic”, a exclamat un locuitor al Orheiului.
„Așteptăm cu nerăbdare vara, ca să putem veni aici să ne odihnim. Ne imaginăm cât de frumos va fi când totul în jur va înverzi”, a declarat un cuplu care a participat la concert.
Nu este de mirare că acest loc încântă toți oamenii care se plimbă pe aici – frumusețea Grădinii publice „Orhei” este pur și simplu uimitoare. În mijlocul naturii, fiecare clipă petrecută este unică și neprețuită, o amintire, care rămâne în memorie mult timp.
Primarul municipiului Orhei, Tatiana Cociu, a declarat că echipa lui Ilan Șor va continua să organizeze cele mai importante evenimente în acest parc.
„Este o adevărată mândrie pentru noi să avem un parc atât de minunat în Orhei, care oferă locuitorilor și oaspeților municipiului posibilitatea să petreacă timpul fantastic și să se încarce cu emoții pozitive. Nu întâmplător am ales ca evenimentul de 8 martie să aibă loc anume în Grădina publică „Orhei”. Am făcut acest lucru pentru ca atmosfera să fie una spectaculoasă, lucru care ne-a reușit de minune”, a menționat Tatiana Cociu.
Grădina publică „Orhei” a fost inaugurată pe 14 februarie după reconstrucție capitală. Acum parcul este unul dintre cele mai populare locuri din Orhei, aici vin oameni din tot municipiul. Odată cu sosirea primăverii, parcul va găzdui din ce în ce mai multe evenimente spectaculoase pentru toată lumea.