Skip to main content


Zece percheziții au fost desfășurate de ofițerii CNA pe o cauză penală pornită pe fapte de spălare de bani, rezultată dintr-o însușire istorică a 75,11% din patrimoniul Republicii Moldova deținut în cadrul societății pe acțiuni ”Mioara” din mun. Bălți. O persoană din grupul implicat în schema de spălare de bani a fost reținută, urmând a fi audiată și plasată în izolator, ne informează alerta.md,

Potrivit faptelor cercetate de către CNA, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău și suportul Serviciului Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (SPCSB), un grup de persoane cu diverse funcții în cadrul societății pe acțiuni menționate, în care statul deținea 75,11%, constituit dintr-un complex de construcții de producere și un teren de 8 ha amplasate în mun. Bălți, au organizat însușirea acestui pachet de acțiuni, ulterior au efectuat tranzacții încrucișate și au încheiat împrumuturi păguboase.

Deși faptele de însușire a proprietății statului Republicii Moldova au fost constatate prin decizie definitivă și irevocabilă a CSJ în anul 2016, grupul de persoane a intrat în proprietatea bunurilor imobile, o parte din care au fost înstrăinate în schimbul a cca 80 de milioane lei, de care urma să beneficieze statul.

În urma acțiunilor procesuale efectuate în dimineața zilei de 22.02.2024, ofițerii CNA au reținut unul dintre figuranții de bază care a intrat în proprietatea bunurilor, fiind ridicate obiecte și documente care prezintă interes pentru cauza penală.

Leave a Reply