Skip to main content


Două persoane au fost salvate de pompierii IGSU din incendiu, care s-a produs în seara zilei de 30 noiembrie într-o casă de locuit în municipiul Bălți, ne informează nordnews.md.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 20:15.Potrivit informațiilor înregistrate, o casă o fost cuprinsă de foc. Pentru stingerea incendiului au fost îndreptate 5 echipe de salvatori. Ajunși, pompierii au stabilit, că flăcările au afectat tavanul locuinței și o cameră. În timpul intervenției, angajații IGSU au reușit evacuarea din încăperea afectată a două persoane, o femeie în vârstă de 37 și un bărbat de 48 de ani. Aceștia au primit intoxicație cu monoxid de carbon, emanat în timpul arderii, fiind preluați de medici la spitalul municipal pentru îngrijiri medicale de rigoare.

Potrivit IGSU, focul a distrus circa 90% din tavanul unei сamere, precum și parțial bunurile materiale din locuință. Сauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite.
Conform datelor IGSU, de la începutul anului 2023 salvatorii și pompierii au salvat din incendii 210 persoane.

 

Leave a Reply