Ilan Șor și echipa lui continuă să realizeze cele mai ambițioase proiecte, direcționate spre îmbunătățirea vieții locuitorilor municipiului Orhei. În oraș va fi reabilitat și amenajat, la cel mai înalt nivel, parcul – locul îndrăgit de odihnă a orășenilor, care necesită îmbunătățiri serioase.
Conceptul de dezvoltare a parcului a fost prezentat de Ilan Șor. Ideea a fost detaliat prezentată într-un scurt video, unde orășenii au putut să vadă cu ochii lor cum va deveni parcul peste o scurtă perioadă – bine întreținut, modern și confortabil. Viceprimarul Orheiului, Cristina Cojocaru, și Ilan Șor, au anunțat, de asemenea, că lucrările pentru reconstrucția și modernizarea parcului deja au început.
În timpul evenimentului, Ilan Șor s-a adresat locuitorilor Orheiului în limba de stat:
“Dragii mei orheeni, sunt foarte bucuros că orașul nostru a devenit un model pentru toată țara. De asemenea, îmi este plăcut că noi continuăm să dezvoltăm orașul nostru drag. Deja, cu încredere, putem spune că Moldova trebuie să fie comparată nu cu standardele europene, dar cu cele ale municipiului Orhei. Vă doresc mari succese, sănătate și tot ce este mai minunat”.
“Eu și echipa mea credem că acest proiect nu doar va îmbogăți viața culturală și distractivă a cetățenilor noștri, dar va deveni și un simbol al capacității noastre de a depăși greutățile și de a atinge rezultate deosebite. Echipa noastră de profesioniști este pregătită pentru această provocare, și noi suntem siguri că proiectul nostru va fi finalizat repede, calitativ și cu succes. Ne mândrim cu faptul că putem să le asigurăm locuitorilor noștri un spațiu de relaxare și distracții, și, în același timp, să demonstrăm că ideile curajoase și insistența poate transforma imposibilul în posibil. Crearea acestui parc este investiția în viitorul orașului și a țării noastre”, a adăugat Ilan Șor în adresarea către locuitorii Orheiului pe paginile sale de socializare.
Proiectul prezentat de Ilan Șor și echipa lui este ambițios și de perspectivă. Vor fi reabilitate și construite noi alei , vor fi reparate aproximativ 2,5 kilometri de trotuare, vor fi instalate 70 de bănci confortabile și stilate. Teritoriul parcului va fi iluminat de 90 de lămpi moderne noi.
Vor apărea piste pentru biciclete cu o lungime de 2300 de metri, terenuri de joacă pentru copii cu o suprafață de 225 metri pătrați și un teren pentru activități sportive pentru adulți, cu o suprafață de 1124 metri pătrați. O atenție deosebită am acordat creării condițiilor confortabile pentru persoanele cu nevoi speciale și familiilor cu copii mici, pentru care vor fi amenajate rampe confortabile și sigure. Parcul va fi înfrumusețat de un havuz cu un diametru de 10 metri și 15 arcade decorative cu iluminare. A avut grijă echipa lui Ilan Șor să facă drumul spre parc mai ușor de parcurs – vor fi amenajate căi de acces sigure și va fi construită o parcare auto cu o suprafață de 1165 metri pătrați.
Ilan Șor a subliniat că va monitoriza cu atenție procesul de transformare a parcului, și a mulțumit locuitorilor Orheiului, care i-au încredințat în 2015 soarta orașului.
„Împreună cu echipa mea tindem să facem țara mai bună și mai confortabilă pentru toți locuitorii. Cu mândrie voi urmări procesul de modernizare a parcului din Orhei și cu nerăbdare voi aștepta momentul când eforturile noastre se vor transforma într-un loc frumos pentru odihnă și inspirație. Vă mulțumesc pentru susținere! Vă iubesc! Și foarte curând voi fi alături de Dumneavoastră!”, a adăugat Ilan Șor pe rețelele de socializare.