Skip to main content


Festivalul Chitarelor este un eveniment cultural-artistic, organizat în memoria marelui artist Iurie Sadovnic Orheianu, vârful de lance al muzicii folk din Basarabia. Manifestarea este organizată pe malul Nistrului, aproape de locul unde a copilărit maestrul, dar și unde și-a petrecut ultimii ani din viață.

Inițiativa de a organiza un Festival al Chitarelor la Orhei aparține chiar lui Iurie Sadovnic Orheianu, care intenționa să adune la un loc, pe aceeași scenă, toate chitarele din Moldova și toți artiștii care păstrează vie flacăra muzicii folk și împărtășesc aceleași valori cu ale bardului de la Susleni.

Însă plecarea sa prematură din această lume l-a împiedicat să-și realizeze personal visul.

Cu toate acestea, Consiliul Raional Orhei, care se angajase, alături de Iurie Sadovnic Orheianu, să organizeze acest festival, a decis să-i pună ideea în practică, mai mult decât atât, să includă Festivalul Chitarelor în agenda culturală a raionului și să-l desfășoare anual, de acum încolo.

Anul acesta, fiind la cea de-a doua ediție, Festivalul Chitarelor, organizat în memoria marelui artist Iurie Sadovnic Orheianu, va deveni unul Internațional grație trupelor de peste hotarele Republicii Moldova care au acceptat cu drag invitația de a bucura publicul adunat pe malul râului Nistru să participe la unicul Festival de acest gen desfășurat absolut gratuit pentru fiecare vizitator.

DETALII
Cea de-a doua ediție Festivalului Chitarelor, in memoriam Iurie Sadovnic Orheianu, va avea loc în perioada 4-5 august 2023, în satul Lopatna, raionul Orhei. 

Evenimentul are aceeași tematică haiducească combinată cu ritmurile muzicii rock și include un program artistic de excepție, susținut exclusiv în format live de artiști renumiți și trupe notorii de muzică folk și rock din Republica Moldova, România și Federația Rusă. Este binevenit ca fiecare trupă și artist care urcă pe scena mare să interpreteze cel puțin o piesă din repertoriul lui Iurie Sadovnic Orheianu sau cel puțin o piesă din categoriile folk/rock.

În paralel, vor fi organizate diverse evenimente cultural-sportive și cu specific tradițional, cum sunt plimbările cu bărci cu vâsle pe râul Nistru, târg al meșterilor populari, ateliere de creație pentru copii, demonstrații culinare cu specific de tabără, la foc deschis.

Un element important este că doritorii vor putea rămâne peste noapte, într-un camping pentru corturi, amenajat special în acest scop. Programul nocturn include un foc de tabără imens și un show cu artiști profesioniști și amatorii care vor avea acces liber la microfon pe o scenă improvizată și vor putea interpreta piese la chitară, inclusiv din repertoriul maestrului Iurie Sadovnic.

Leave a Reply