Skip to main content


Eleva clasei a VIII-a, Ceapa Gabriela, din gimnaziul Vărvăreuca, raionul Florești, se confruntă cu provocări și greutăți pe care nu ar trebui să le cunoască niciun copil. La vârsta de 15 ani, Gabriela, a suferit câteva intervenții chirurgicale și, în acest moment, este în stare foarte gravă și are nevoie de ajutorul oamenilor cu suflet mare.

Un strigăt de disperare a fost lansat pe o rețea de socializare de profesoara Gabrielei:

„Fac un apel către voi, oameni cu inimă mare, fac un apel către Doamna Ministru a Ministerului Sănatații, Ala Nemerenco, pentru a o ajuta pe Gabriela să simtă că lumea este un loc sigur și iubitor, iar oamenii nu sunt indiferenți unul de celălalt. De asemenea, fac un apel și către presa din Republica Moldova și România pentru mediatizarea acestui caz. Fiecare contribuție, sfat, sprijin, îndrumare, rugăciune contează enorm pentru această copilă și familia ei. Vă rog să facem un pas în față și să aducem zâmbetul pe fața Gabrielei. Numărul de telefon al mamei, Angela Ceapa: (+373)60986007. Cu recunoștință și speranță”, a scris profesoara Liliana Tcaciuc (Leontiev).

Un mesaj emoționant a fost postat pe Facebook și de mama fetei:

Copilul este sursa de supraviețuire a fiecărui părinte. Trăim clipe de groază, de chin și durere. Viața copilului nostru a fost supusă prea nemilos la provocările dure ale vieții. Gabriela are nevoie de noi, are nevoie de sprijin și gânduri bune. Mă închin în fața tuturor oamenilor de bună credință, fiți alături de noi și ajutați-ne să ne bucurăm de zâmbetul fetiței noastre”, a scris femeia.

Menționăm că potrivit mamei, Gabriela s-a născut cu o malformație cerebrală, iar pe data de 1 iulie copila a suferit un accident vascular cerebral și a fost transportată de urgență în Capitală.

Pe data 6 iunie a fost operată, medicii i-au înlăturat hematomul care sa format în timpul accidentului vascular şi i-a fost înlăturat și tot ghemul de vase. Acum Gabriela se află în stare gravă. Pe data de 8 iulie fetița mea a mai suferit o intervenție. Avem nevoie de ajutorul oamenilor cu suflet mare pentru perioada de reabilitare, căci hematomul i-a afectat nervul care răspunde de vorbire. Gabriela vorbește foarte greu și vede ca prin ceață”, a declarat pentru Vocea Basarabiei mama copilei.

Leave a Reply