Skip to main content


Poliția s-a autosesizat în baza secvențelor video apărute pe rețelele de socializare, în care un șofer admite mai multe încălcări, punând în pericol participanții traficului rutier, ne informează tvn.md.

Cazul a avut loc la 14 martie pe o stradă din Bălți.
Polițiștii au identificat și sancționat șoferul. Acesta are 28 de ani și este tot din Bălți.

Bărbatul a fost înlăturat de la volan, iar BMW-ul a fost transportat la parcarea specială.

Pentru încălcarea prevederilor RCR, prin manifestarea de comportament agresiv, acesta riscă amendă de până la 2 000 de lei cu aplicarea a 5 puncte de penalizare.

Bărbatul urmează a fi privat de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de până la un an. Procesul verbal a fost expediat Judecătoriei Bălți pentru adoptarea unei decizii.

Menționăm că șoferul, în ultimii 3 ani, a fost sancționat repetat pentru contravenții admise în traficul rutier, dar și în domeniul ordinii publice.

Leave a Reply