Fostul șef al diplomației a explicat că reforma justiției este unul dintre subiectele cheie în procesul de negocieri cu Uniunea Europeană, însă, în cazul nostru, acesta este unul dintre punctele cele mai vulnerabile.
„Procesul de reformare a justiției, în baza exemplului Albaniei, s-a demonstrat că nu este unul eficient. Or, dacă pornești pe o cale greșită din start, orice mișcare pe care o faci ulterior, încercând să justifici propria decizie, incorectă strategic, va duce la pierderi, derapaje și, într-un final, nivelul protejării drepturilor omului și orice reformă în domeniul justiției, va coborî”, a menționat fostul ministru de Externe.
Potrivit lui Tudor Ulianovschi, faptul că însăși corectitudinea pre-vetting-ului și vetting-ului este pusă la îndoială anulează din start orice efort.
„Vedem o abordare destul de „moldovenească” din partea actualei guvernări la capitolul evaluării judecătorilor, conform unor criterii care nu sunt clare, până la capăt. Or, dacă apar dubii cu privire la integritatea procesului de vetting sau pre-vetting, deja ai eșuat. Principiile de evaluare, în opinia mea, trebuie reconsiderate cât mai rapid, altfel riscăm să rămânem fără judecători, riscăm să politizăm subiectul și să eșuăm în reforma justiției”, a adăugat fostul șef al diplomației.