Skip to main content


În acest an, spre mare regret, continuă să ne lovească foarte dur această guvernare impotentă. Va trebui să optimizăm mai multe cheltuieli în domeniul educației, protecției sociale. Este mesajul primarului capitalei, Ion Ceban, care acuză guvernarea că taie din bugetul municipalității miliarde de lei, ne informează alerta.md.

“Îmi pare foarte rău că în „Anul accesibilității” Guvernul taie din bugetul Primăriei Chișinău din nou și pune o nouă povară financiară pe umerii noștri.

CSE Chișinău s-a întrunit în ședință și a fost nevoită, impusă de circumstanțe, să ia decizii grele pentru noi. Inechitățile și povara financiară provocată de guvernare în raport cu mun. Chișinău obligă Primăria capitalei să recurgă la optimizări de cheltuieli.

Declar cu toată responsabilitatea, refuzul autorităților centrale de a redirecționa ceea ce de drept este a Primăriei Chișinău, a locuitorilor capitalei, prin suport financiar, și obligarea Primăriei Chișinău de a realiza proiecte dictate de partidul de guvernământ, fără acoperire financiară, obligă autoritățile capitalei să recurgă la optimizări de cheltuieli în noul an.

Repet, doar în ultimul an și jumătate, această guvernare nocivă a pus pe umerii Chișinăului o povară financiară de peste 1,3 miliarde de lei. Sunt niște mofturi ale lor, sunt niște facturi pe care trebuie să le achităm pentru prostiile lor”, a menționat edilul capitalei.

Leave a Reply