Vedetele implicate în petrecerea depravată de săptămâna trecută din Moscova au început să piardă contracte în spectacole, filme, show-uri sau s-au trezit cu acuzaţii de fraudă. Rapperul Vacio a fost arestat pentru 15 zile pentru „comportament turbulent”. De asemenea, a fost amendat cu 200.000 de ruble pentru “promovarea relațiilor sexuale netradiționale”.
El fusese văzut la petrecere purtând doar adidași și o șosetă care îi acoperea zona intimă. Apoi, Vasiliev a apărut într-o înregistrare video publicată de agenția de știri de stat RIA Novosti, în care își prezintă scuze pentru presupusul său sprijin acordat comunității LGBT.
„Nu susțin comunitatea LGBT în niciun fel. Nu am intenționat să promovez nicio propagandă. Îi condamn pe susținătorii mișcării LGBT. Îmi cer scuze pentru că a jignit sentimentele multor oameni într-o perioadă atât de dificilă pentru țara noastră”, a declarat Vasiliev.
Chiar dacă, rând pe rând, invitații la petrecere au publicat mesaje pe rețelele de socializare, în care unii şi-au cerut scuze, alții au explicat că nu au făcut nimic rău, unele personalităţi, precum Kirkorov, Kirkorov, Lolita, Glyukoza, Bilan, Vodonaeva, au fost „interziși” la toate canalele de stat. Vedetele au fost „tăiate” din emisiunile de divertisment pentru Revelion înregistrate de televiziunea rusă.
Potrivit canalului de Telegram „Mash”, Kirkorov a apelat astăzi la avocați după ce a fost exclus din mai multe evenimente și concerte, precum și după ce Ministerului Culturii i s-a cerut să-l priveze de titlul de Artist al Poporului al Federației Ruse.
La începutul acestei săptămâni, Baza, un canal de știri cunoscut pentru contactele sale cu serviciile de securitate, a raportat că trupele rusești care luptă în Ucraina au fost printre primele care s-au plâns după ce au văzut imaginile. Se spune că fotografiile de la eveniment au ajuns și la Putin.
Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, le-a cerut miercuri reporterilor să îl ierte pentru că nu comentează public scandalul.
„Lăsați-ne pe noi doi să fim singurii din țară care nu discută acest subiect”, a declarat Peskov.
La rândul său, purtător de cuvânt al ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că evenimentul i-a „pătat” pe cei care au participat, dar că aceștia au acum șansa de a repara greșeala.
Scandalul vine în timp ce Vladimir Putin este în plină campanie electorală înaintea alegerilor din martie 2024. Liderul de la Kremlin și-a întărit în ultimii ani discursul social tradiţional, îndemnând familiile să aibă opt sau mai mulți copii. În noiembrie, Curtea Supremă a Rusiei a interzis pentru extremism mişcarea internaţională LGBT+, precum şi toate filialele acesteia în Rusia.